Rezervări telefonice NON STOP: +4 0752 012 012

Cele mai periculoase masini de pe piata in anul 2023

2023-04-16 11:24:31 Autor: Php Rent a Car
Cele mai periculoase masini de pe piata in anul 2023

Unele mașini au fost proiectate fără sisteme de siguranță importante, aveți grijă pentru că următoarele vehicule vă pot duce oriunde, chiar și pe lumea cealaltă.  Care sunt mașinile care oferă cel mai mic grad de siguranță pasagerilor săi în anul 2023? Pentru a răspunde la această întrebare, biroul de închirieri auto aeroport Cluj Napoca PHP Rent a Car s-a bazat pe informațiile obținute de la organizația Euro NCAP. Așadar, ce este Euro NCAP? Euro NCAP (European New Car Assessment Programme) este o organizație independentă care se ocupă cu testarea și evaluarea siguranței automobilelor noi din Europa. Euro NCAP a fost înființată în 1997 și este finanțată de către guvernele din țările europene și de către companiile de asigurări auto. Scopul principal al Euro NCAP este de a îmbunătăți siguranța rutieră prin testarea și evaluarea autovehiculelor noi, oferind consumatorilor informații detaliate și transparente despre performanța de siguranță a acestora. Euro NCAP efectuează teste de impact frontale, laterale și din spate, precum și teste de siguranță pentru pasageri, pietoni și sistemele de asistență pentru șoferi. Pe baza rezultatelor testelor, Euro NCAP acordă un scor de siguranță pentru fiecare autovehicul evaluat, care este apoi publicat pe site-ul lor web. Aceste informații ajută clienții să ia decizii informate atunci când își cumpără un nou autovehicul și încurajează companiile producătoare de automobile să îmbunătățească continuu siguranța autovehiculelor lor.

Pe locul 10 se află Jeep Wrangler, o mașină care are puține sisteme de siguranță. Aceasta are airbag-uri pentru pasagerii din față, control al tracțiunii, control electronic al stabilității, prevenție răsturnare și sistem pentru setarea limitei de viteză de către șofer. Cu toate acestea alte SUV-uri au sisteme de siguranță pe care Jeep Wrangler nu le are, precum airbag-uri pentru pasagerii din spate, asistare menținere bandă de circulație, alertă detecție pietoni și animale mici și frânare de urgență automată. În timpul testelor de siguranță Euro NCAP, Jeep Wrangler a obținut doar 1 stea. Șasiul mașinii a fost atât de tare afectat de către testul de impact încât s-a văzut în mod clar că acesta era la limita rezistenței sale. Protecția șoferului a obținut scorul de 50%. Pe scaunele din spate, manechinul unui copil de 10 ani a ajuns să se izbească de interiorul mașinii la testul de impact lateral cu toate că purta centura de siguranță. Dacă acest lucru s-ar întâmpla într-un accident real ar putea să-i crape craniul copilului.

Pe locul 9 ne întâlnim cu constructorul auto autohton Dacia și al său model electric Spring. Dacia Spring a fost gândită și promovată ca o mașină electrică ieftină pentru care proiectanții au decis să taie costurile pe partea de siguranță. Acest lucru a nemulțumit organizația NCAP care i-a oferit doar 1 stea și a cărei secretar general a declarat presei că este cinic pentru companiile auto să ofere mașini prietenoase cu mediul la preț mic prin riscarea integrității fizice ale clienților. Potrivit altor critici, Dacia Spring este o mașină periculoasă pentru că prin scăderea costurilor au fost înlăturate multe tehnologii de siguranță. Dacia Spring nu are frânare automată în caz de coliziuni multiple, nu are sistem de menținere a benzii de circulație, sistemul de frânare de urgență este foarte slab, airbag-urile de la compartimentul șoferului au fost reduse fapt care îl expune pe acesta și mai mult la coliziunile laterale. Prin urmare scorul de siguranță pentru șofer este de doar 49%. În plus, Dacia Spring nu are puncte de prindere adecvate pentru scaunele copiilor iar forța necesară pentru deschiderea  portierelor după o coliziune a fost considerată excesivă de către evaluatori, însemnând că după un accident pasagerii se vor chinui să iasă din mașină fără ajutor.

Rover 100 ocupă locul 8 pentru că a primit o singură stea la testele Euro NCAP în anul 1997. Acesta a fost unul din primele scoruri oferite de această organizație și prima mare controversă deoarece multe persoane din industrie au arătat că tehnologiile de prevenire a accidentelor și de reducere a daunelor cauzate de coliziune au o importanță prea mare în scorul total, unde Rover 100 a avut performanțe foarte slabe. De asemenea Rover 100 a arătat probleme grave în testele de impact frontal, cum ar fi scaunul șoferului care a fost deplasat cu aproape o jumătate de metru în urma impactului iar portiera a fost despicată în două bucăți ceea ce a dus la deplasarea bordului înspre șofer. Roata de pe partea impactului s-a deplasat cu 30 de centimetri spre toracele șoferului ceea ce s-a dovedit un pericol serios. Centura de siguranța a oferit o strângere insuficientă a scaunului pentru copii atât la testele de impact frontal cât și la cele din lateral rezultând o mișcare excesivă a capului și punerea în pericol a vieții copilului.

Pe locul 7 al clasamentului companiei PHP închirieri auto Cluj aeroport se regăsește modelul coreean Kia Rio care este una dintre cele mai mortale mașini din lume conform statisticilor din SUA. În anul 2020 au fost înregistrate 102 decese la 1 milion de înmatriculări în SUA iar din acest raport 38 de decese la 1 milion au fost accidente care au implicat un singur vehicul, un Kia Rio care s-a izbit de altceva în timp ce 51 de decese la 1 milion au fost accidente care au implicat vehicule multiple. Restul deceselor au fost provocate din alte motive cum ar fi fuga de la locul accidentelor. La testele NCAP Kia Rio a obținut un scor mediocru de 3 stele dar cu descrieri înfricoșătoare. Astfel, în urma testelor de impact podeaua mașinii din zona șoferului s-a rupt ceea ce într-un accident real ar fi dus la izbirea picioarelor acestuia de asfalt și chiar pierderea lor. La testele de protecție a pietonilor într-o coliziune Kia Rio a obținut 0 puncte astfel că nu vă recomandăm să vă intersectați cu această mașină.

Nissan Navara ocupă locul 6 în acest clasament cu o jumătate de stea primită în anul 2008 la testele Euro NCAP. În urma testelor de impact compartimentul pasagerilor a fost destabilizat. Șinele șasiului care sunt amplasate de-a lungul mașinii pentru a oferi suport de siguranță au cedat complet, picioarele șoferului fiind expuse. Pedala accelerației s-a deplasat cu aproape 20 de centimetri, suficient pentru a lovi partea inferioară a picioarelor și pentru a provoca leziuni serioase. Gâtul șoferului a ajuns să fie aruncat înapoi ceea ce reprezintă o potențială leziune fatală într-un accident rutier. Nissan Navara a mai avut două întârzieri majore, atât airbag-urile cât și dispozitivele de pretensionare a centurilor de siguranță s-au activat târziu, ceea ce poate însemna deces pentru pasageri în astfel de evenimente critice precum accidentele de trafic unde fiecare secundă contează.

Pe locul 5 se află Fiat Punto care în anul 2017 a primit 0 stele la evaluările Euro NCAP și a făcut istorie pentru că a fost prima mașină testată de această organizație care a primit un scor atât de mic. Acesta a fost determinat de faptul că mașina a rămas în urmă în ceea ce privesc tehnologiile de siguranță după ce modelul Fiat Punto din anul 1997 a obținut 2 stele. Acestei mașini îi lipsesc tehnologii de siguranță precum asistență bandă de rulare, frânare de urgență automată și avertizori de folosire centură de siguranță. Din toate aceste motive, scorul primit la categoria sisteme de protecție a fost 0 procente. Testele de impact au relevat faptul că protecția toracelui pasagerilor din față a fost nesemnificativ și expus la pericole serioase datorită structurii bordului, astfel la categoria protecția șoferului Fiat Punto a obținut doar 51%. Testele tetierelor au arătat că protecția gâtului într-o coliziune din spate a fost foarte slabă. După evaluările de siguranță, Fiat Punto a fost retrasă de pe piață dar cei care au achiziționat această mașină o conduc în continuare.

Fiat Panda ocupă locul 4 în clasamentul celor mai periculoase mașini. Dezastrul numit Fiat Panda a venit la doar un an după dezastrul Fiat Punto și a dovedit din nou că mașini care obțineau scoruri bune în trecut au obținut scoruri foarte mici la variantele mai noi. În anul 2011 Fiat Panda a obținut 4 stele la testele NCAP dar în anul 2018 nu a reușit să obțină nici măcar o stea datorită lipsei frânării de urgență automate și a avertizorilor de purtare centură de siguranță. La testele de impact scaunul șoferului a oferit o protecție slabă a toracelui și tetierele nu ofereau protecție pasagerilor la nivelul gâtului motiv pentru care la categoria siguranța șoferului a primit doar 45%. Cel mai mic scor a fost obținut la categoria siguranța copiilor ceea ce este îngrijorător din moment ce la aceasta i s-a făcut reclamă ca fiind o mașină de familie.

În acest moment am ajuns la podiumul agenției PHP Rent a Car Airport Cluj Napoca a celor mai periculoase mașini din lume iar treapta a treia este ocupată de către Renault Zoe. Această mașină este un alt exemplu al unei versiuni mai noi nereușite deoarece Renault Zoe a obținut 5 stele la testele de siguranță în anul 2013. Din nefericire după 8 ani, îmbunătățirile aduse precum capacitatea bateriei nu au venit și cu actualizări la sistemele de siguranță ci chiar din contră. Unele airbag-uri din față care protejau capul și toracele au fost înlăturate, motiv pentru care capul manechinelor de test s-au izbit de interiorul mașinii în timpul testelor de impact. Acest lucru ar provoca leziuni majore într-un accident rutier. În plus testele au arătat că noul Renault Zoe este agresiv la impactul frontal cu alte vehicule. Vă spune o chestiune interesantă, în timpul testelor un manechin și-a pierdut brațul, această problemă fiind atribuită unei uzuri din testele anterioare. În concluzie la categoria siguranța șoferului Renault Zoe a obținut doar 43%, unul dintre cele mai mici punctaje iar scorul general a fost de 0 stele în anul 2021.

Pe treapta a doua a acestui podium se regăsește Hyundai Accent care este un alt autovehicul foarte periculos din această listă. Acesta are un raport de 116 decese la un milion de înmatriculări în SUA. Din acest raport, 26 de decese la 1 milion sunt accidente în care Hyundai Accent a fost singurul vehicul implicat, 9 decese la 1 milion au fost din rostogoliri și 85 de decese la 1 milion au fost cauzate de coliziuni cu alte vehicule. La testele Euro NCAP din anul 1998 Hyundai Accent a obținut doar 1 stea și jumătate. La testele de impact frontal cabina pasagerilor a devenit instabilă iar balamaua inferioară de la portiera șoferului s-a desprins în timp ce cea superioară era cât pe ce să se desprindă și ea. Dacă portiera s-ar desprinde complet atunci șoferul ar depinde doar de centura de siguranță pentru a nu fi aruncat în afara mașinii în urma impactului. În timpul testelor de impact lateral s-a observat un risc inacceptabil pentru pieptul șoferului.

Cea mai periculoasă mașină din lume și care ocupă prima treapta a podiumului biroului de închirieri auto aeroport Cluj PHP Rent a Car se numește Ford Fiesta, cea mai mortală mașină dintre toate. Ford Fiesta are o rată de 141 de decese la 1 milion de înmatriculări în SUA care se împarte astfel: 46 de decese la 1 milion corespund accidentelor în care a fost implicat doar modelul Fiesta, 13 decese la 1 milion au fost cauzate de rostogoliri iar 82 de decese la 1 milion a fost datorate accidentelor cu alte vehicule. Cu toate că NCAP i-a oferit 3 stele pentru siguranță în anul 2000, alte organizații din acest domeniu sunt mult mai dure și arată probleme serioase la testele de impact frontal în care șoferul este foarte expus. În cazul unui accident este posibil ca pasagerii să sufere leziuni semnificative la cap și la membrele inferioare. Toate aceste statistici și teste de siguranță au arătat că Ford Fiesta este cea mai periculoasă mașină în ceea ce privește siguranța pasagerilor.

În concluzie, biroul PHP de închirieri auto aeroport Cluj vă recomandă să studiați gradul de siguranță pe care îl oferă autovehiculul pe care doriți să îl achiziționați pentru că după cum observați din lista celor mai periculoase mașini de mai sus, unele mașini oferă un grad de siguranță foarte redus și de cele mai mult ori în urma accidentelor rutiere în care sunt implicate pasagerii suferă leziuni care sunt incompatibile cu viața.

 


Vă invităm să închiriați o mașină din flota biroului de închirieri auto PHP Rent a Car din incinta aeroportului Avram Iancu din Cluj Napoca.

Pentru rezervări NON-STOP vă rugăm să ne contactați:

0752.012.012
office@phprentacar.ro